În rochie de mireasă, la 77 de ani. O pensionară a uimit pe toată lumea când a anunțat cine e mirele. „Întotdeauna mi-am dorit”

de: Ana Anițoiu
18 05. 2023

O femeie din Statele Unite ale Americii a îmbrăcat o rochie de mireasă la vârsta de 77 de ani și a uimit pe toată lumea când a anunțat cine este mirele ei. Pensionara, care a mai fost căsătorită anterior, a spus că întotdeauna și-a dorit să facă această nuntă.

Cu cine s-a căsătorit pensionara, la 77 de ani

Pensionara, Dorothy Fideli, s-a căsătorit pentru prima dată în anul 1965, în cadrul unei ceremonii rapide și fără fast. A devenit mamă a trei copii și a divorțat la nouă ani de la nuntă. După ce și-a încheiat mariajul, a renunțat la ideea de a întâlni pe altcineva.

Însă, ajunsă la vârsta de 77 de ani, pensionara s-a hotărât că a venit momentul pentru a se căsători cu dragostea vieții ei – adică ea însăși. Ideea i-a venit chiar în timp ce se afla într-o biserică.

Strania cununie a avut loc sâmbătă, la căminul pentru vârstnici din Goshen, Ohio, în care locuiește de ceva vreme. La eveniment au fost prezenți prieteni și membri ai familiei sale.

„Am fost cu mine însămi timp de 40 de ani. Mi-a venit ceva într-o zi, la biserică, că ar trebui să fac ceva special pentru mine. Mi-am spus: Știi ce, le-am făcut cam pe toate, așa că de ce nu? O să mă căsătoresc cu mine însămi”, a spus pensionara.

„Nu m-am gândit niciodată că pot fi atât de frumoasă în rochie de mireasă”

După ce i-a venit ideea unei căsătorii cu ea însăși, pensionara l-a întrebat pe administratorul căminului de vârstnici dacă ar vrea să oficieze ceremonia. Deși inițial a fost uimit de propunerea ei, bărbatul acceptat ideea și s-a gândit că aceasta ar fi o modalitate bună de a o onora pe Dorothy Fideli, pe care a descris-o drept „o femeie incredibilă, care s-a gândit întotdeauna la ceilalți”.

Fiica pensionarei, Donna Pennington, a fost încântată de idee și a organizat nunta pentru mama ei. I-a făcut rost de o rochie de mireaasă, a decorat locul în care a avut loc ceremonia și s-a ocupat de serviciul de catering.

Ca orice mireasă în ziua cea mare, pensionara a spus că a fost emoționată. „Este ceva nou pentru mine. Nu m-am mai căsătorit niciodată în felul acesta. Este emoționant pentru mine, pentru că este ceva ce mi-am dorit dintotdeauna.”, a spus ea.

„Nu m-am gândit niciodată că voi arăta atât de bine într-o chestie de mireasă”, a reacționat pensionara din Statele Unite ale Americii după ce s-a îmbrăcat cu rochia de mireasă și a încălțat o pereche de adidași albi, potrivit Daily Mail.

Femeia a mai spus că a ajuns într-un moment din viața ei în care simte că se poate concentra pe ea însăși. Copiii și nepoții ei sunt bine, iar în curând va deveni străbunică, astfel că simte că a venit timpul să își pună propriile dorințe pe primul loc.